Puncte da, fotbal ba!

Redactor:
Daniel Lup
Puncte da, fotbal ba!
  • Publicat:
  • Actualizat:

CFR a învins cu un sec 1-0 aseară, printr-un gol venit cu trei minute înainte de final, de la „rezerva” Diego Ruiz. „Suntem favoriți la titlu. Nimeni nu ne poate opri”, s-au lăudat toată iarna clujenii. Numai că aceștia au uitat cel mai important lucru pentru a lua un nou campionat: să joace fotbal. La partida de aseară cu formația lui Liviu Ciobotariu, clujenii au arătat o replică palidă, ajungând de puține ori în poziție de a marca. Iar atunci când au fost în situație de unu la unu cu Cristian Munteanu au ratat cu seninătate. Culio a părut mai mult cu gândul la un transfer în Rusia, Yssouf Kone a făcut una din cele mai slabe partide de când este în Gruia, iar Dubarbier a ratat aproape din toate pozițiile. Norocul campioanei s-a numit imprecizia arătată de adversari la finalizare, dar și Diego Ruiz, care a adus trei puncte atunci când puțină lume mai credea în victorie.

Le lipsește Trică

Jucătorul după care plânge campioana în acest start de retur este fostul decar Eugen Trică, plecat în ianuarie la Anorthosis Famagusta, ademenit de milionul de euro pe care-l va câștiga în următoarele 18 luni. Jucătorii CFR-ului, Uhrin, conducerea administrativă și fanii au plâns toată iarna după el, spunând că acesta este aproape imposibil de înlocuit. Lucru văzut și aseară. Nici Peralta, dar nici Mara nu au putut să îl facă uitat pe Trică, lipsind omul care să ofere pasa de gol.
 

 

"Cel mai important este că am câștigat cele trei puncte. Otopeniul a fost o echipă incomodă, care ne-a pus probleme" – Sebastian Dubarbier, jucător CFR Cluj

 

Stăncioiu, în tribună
 

Titular în poarta CFR-ului în turul campionatului, Eduard Stăncioiu a început returul în tribune. Suspendat de FRF pentru neplata unei datorii de 200.000 de euro către Sportul Studențesc, portarul clujenilor nu și-a achitat restanțele financiare în timp util către fosta sa echipă și nu a primit drept de joc pentru prima etapă a returului.

 

Precedentul van Bommel

Ruiz s-a bucurat după golul victoriei clujene la fel cum a făcut-o Van Bommel (medalion) într-un meci Real-Bayern, disputat în februarie 2007, în „16“-imile Ligii Campionilor. Fotbalistul olandez și-a cerut scuze atunci suporterilor madrileni, dar UEFA l-a suspendat trei etape

 

 

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Anunțul făcut de Nicolae Bacalbașa despre Florin Piersic. Ce se întâmplă acum cu actorul: 'O septicemie este o situație imprevizibilă'
Anunțul făcut de Nicolae Bacalbașa despre Florin Piersic. Ce se întâmplă acum cu actorul: 'O septicemie este o situație imprevizibilă'
Ea este cea mai sexy prezentatoare sportivă din lume! A debutat la 21 de ani și i se spune „Regina Europei”
Ea este cea mai sexy prezentatoare sportivă din lume! A debutat la 21 de ani și i se spune „Regina…
Anunțul făcut de Carmen Harra despre Florin Piersic! Totul se întâmplă la scurt timp după ce marele actor a fost mutat la un alt spital din Capitală: „Nu este încă timpul”
Anunțul făcut de Carmen Harra despre Florin Piersic! Totul se întâmplă la scurt timp după ce marele actor a fost…
Protocolul UEFA, încălcat grav în timpul partidei de pe Santiago Bernabeu: „Imaginile nu pot fi arătate pe stadion”
Protocolul UEFA, încălcat grav în timpul partidei de pe Santiago Bernabeu: „Imaginile nu pot fi arătate pe stadion”
Experții au dat verdictul: care sunt momentele ideale pentru o partidă de AMOR. Așa veți avea parte de clipe intense
Experții au dat verdictul: care sunt momentele ideale pentru o partidă de AMOR. Așa veți avea parte de clipe intense
Monica Tatoiu, dezvăluiri șocante. Abia a aflat că mai are doi frați rezultați din aventurile tatălui său: „I-a făcut un copil uneia, iar acum strănepotul ne-a găsit pe internet și vine în România”
Monica Tatoiu, dezvăluiri șocante. Abia a aflat că mai are doi frați rezultați din aventurile tatălui său: „I-a făcut un…
BANCUL ZILEI. Bulă: - M-am învățat minte... de azi nu mai conduc cu viteză. Ștrulă: - De ce?
BANCUL ZILEI. Bulă: - M-am învățat minte... de azi nu mai conduc cu viteză. Ștrulă: - De ce?
O româncă se plânge că
O româncă se plânge că "francezii sunt o naţie de nesuferiţi". Tânăra povesteşte cât de greu e să-ţi faci prieteni…
A fost găsit LOCUL de VECI al unui MARE filosof! „Era chiar sub nasul tuturor”
A fost găsit LOCUL de VECI al unui MARE filosof! „Era chiar sub nasul tuturor”
Lovitură de milioane de euro dată, în București, de milionarul român care este coproprietar la cel mai tare restaurant din Dubai
Lovitură de milioane de euro dată, în București, de milionarul român care este coproprietar la cel mai tare restaurant din…
'O sfidează pe soția lui Florin Piersic!' Scandal cu femeia nelipsită de lângă marele actor, aflat pe patul suferinței
'O sfidează pe soția lui Florin Piersic!' Scandal cu femeia nelipsită de lângă marele actor, aflat pe patul suferinței
TOATĂ ROMÂNIA se schimbă din temelii. Vestea a fost dată chiar astăzi, 10 MAI: Nu mai putem continua aşa
TOATĂ ROMÂNIA se schimbă din temelii. Vestea a fost dată chiar astăzi, 10 MAI: Nu mai putem continua aşa
Cine e, de fapt, soția lui Florin Piersic
Cine e, de fapt, soția lui Florin Piersic
Divele care au atras toate privirile cu cele mai 'obraznice' ţinute! Imagini incendiare
Divele care au atras toate privirile cu cele mai 'obraznice' ţinute! Imagini incendiare
Rise of the Ronin Review: potențial imens, în mare parte irosit
Rise of the Ronin Review: potențial imens, în mare parte irosit
Luptător de la Trupele Speciale, filmat masturbându-se la serviciu. Poliția Sibiu, zguduită de anchete
Luptător de la Trupele Speciale, filmat masturbându-se la serviciu. Poliția Sibiu, zguduită de anchete
Bayer Leverkusen le oferă fanilor tatuaje gratuite pentru a sărbători performanţele din acest sezon
Bayer Leverkusen le oferă fanilor tatuaje gratuite pentru a sărbători performanţele din acest sezon
Care sunt cele mai BUNE motoare? Campioanele la consum / eficiență
Care sunt cele mai BUNE motoare? Campioanele la consum / eficiență
Ce a putut să găsească Mihai Morar într-o casă abandonată din Maramureș. A publicat imaginile tulburătoare în mediul online
Ce a putut să găsească Mihai Morar într-o casă abandonată din Maramureș. A publicat imaginile tulburătoare în mediul online
×